Încă un caz „medic fals”! Rețete medicale și trimiteri eliberate locuitorilor din Predeal

Încă un caz „medic fals! Rețete medicale și trimiteri eliberate locuitorilor din Predeal
Medic către rudele unui bolnav, la Motru: „Ia-l şi du-l la Târgu-Jiu, nu am ce-i face!”
Publicat: 16/01/2020, 14:08

Potrivit unor surse locale, falsul medic este soțul unui medic de familie autorizat, care lucrează la un cabinet din Predeal. Atunci când femeia era în concediu, bărbatul, care nu are niciun fel de pregătire medicală, mergea la cabinet și le elibera pacienților rețete medicale compensate, bilete de trimitere și chiar prescripții medicale.

Cercetările au început după ce informații despre acest caz au apărut în presă.

Pe fir au intrat polițiștii de la Transporturi Feroviare Brașov, care l-au prins pe falsul medic chiar în timpul „activiții” la cabinet.

„Pe rolul Parchetului a fost înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități în concurs cu infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale. Se efectuează cercetări cu privire la eliberare de prescripții medicale într-un canbinet de medicină a familiei, respectiv autenticitatea semnăturilor de pe acestea și calitatea de medic a persoanei care le-a eliberat. Până la acest moment, verificăm peste 40 de bilete de trimitere pentru servicii clinice, 18 rețete cu regim special compensate și 146 prescripții medicale”, a declarant, pentu Mediafax, Cătălin Moraru, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Și Direcția de Sănătate Publică Brașov a deschis o anchetă.

Managerul instituției, Denisa Săcuiu, a declarat pentru Mediafax că bărbatul găsit de polițiști în cabinetul medical din Predeal nu are autorizație pentru a profesa ca medic.

„Astăzi (n.r. joi) s-a dispus efectuarea unui control acolo. Noi nu avem eliberată autorizație sanitară pe numele acesta. Pe cabinetul acela există eliberată autorizație sanitară, cabinetul are relație contractuală cu CAS, mai multe detalii vom avea după terminarea controlului. Nu am primit până acum nicio sesizare. Singura sesizare a fost din partea presei”, a spus director DSP Brașov.

Sursă FOTO: Shutterstock

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
REPORTAJ. Armată română, caut soldați. Ofer recompensă de 1.000 de euro pe lună. Problema: recruții...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Motivul halucinant al crimei din Crângași: Un Like dat pe Facebook de fiicele victimei! Bărbatul...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cea mai ieftină Dacia Duster în 2024? Rămâne SUV-ul mult iubit de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Gabriel Stoica, poveste cutremurătoare! Care este cel mai important obiectiv al vieții sale: "Trebuie să...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu...
×